Sfaturi și informații de la specialiștii Smile by Ada — Dental, Derma și Longevity.

Echipa Smile by Ada derulează o schemă completă de menținere a sănătății orale, creată și coordonată de fondatorul clinicii, dr. Ada Epistatu, medic primar, doctor în științe medicale, cu competență în implantologie. Schema de menținerea a sănătății orale are o mulțime de avantaje, care duc, pe

Cei mai mulți adulți, dar și copii, manifestă o frică aproape înnăscută vizavi de tratamentele dentare și, bineînțeles, față de medicii stomatologi. Este foarte probabil că au avut de-a face cu probleme grave, nerezolvate la timpul lor, și atunci când au ajuns la cabinetul de stomatologie intervenți

Cand mestecati, apar cele mai mari forte in organismul uman. Se propaga in jos, spre radacinile dentare, si in laterale. Si se impart pe arcada superioara si pe arcada inferioara. In lipsa unui dinte, fortele din masticatie devin agresive cu restul dintilor. Dr. George Stuparu, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială.

“Chirurgia nu ajuta pacientul, daca acesta nu are un plan de tratament global. Aceasta inseamna stomatologie interdisciplinara”. Toti pacientii vor dinti frumosi si functionali. De cele mai multe ori, veti avea nevoie de o intreaga echipa care sa realize acest obiectiv. Consultatia, primul pas. In t

Dr. George Stuparu Medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială Cand avem nevoie de un chirurg cu supraspecializarea dvs.? Dr. George Stuparu: Cand vorbim despre cavitatea orala, nimeni nu are nevoie de chirurg. Toti pacientii vor dinti frumosi si functionali. Chirurgul vine sa

La nivelul craniului, exista patru perechi de sinusuri. Adica mici cavitati pline cu aer. Sinusul maxilar isi schimba volumul si forma de-a lungul vietii. Odata pierdut un singur dinte din arcada superioara, apare un fenomen fizic. Sinusul maxilar - cavitatea din interiorul craniului plina cu aer -

Odata ce va pierdeti un dinte, osul in care acesta sta sufera. Suferinta inseamna ca pierdeti volum osos. Apare resorbia verticala (pierderea inaltimii) si resorbtia orizontala (pierderea grosimii). Ce înseamnă adiția de os? Adiția de os este procedura chirurgicală prin care medicul stomatolog mărește volumul de os în locul în care va fi inserat implantul dentar.

Reconstructia tridimesionala a caviatii orale, cu ajutorul computerului, permite medicului sa calculeze pozitia ideala a implanturilor. Pasul 1: Tomografia dentara digitala Tomografia dentara realizeaza imagini tridimensionale. Reproduce structurile dure ale maxilarelor (oase si dinti), la scara 1:1

Măseaua de minte (al treilea molar) este ultima măsea care erupe, de obicei între 17 și 25 de ani. La multe persoane iese fără probleme; la altele nu are loc și produce inflamații, carii sau chisturi. Mai jos: simptomele, când trebuie scoasă și când se ține sub observație, cum decurge extracția și ce faci după.

Culoarea restaurarilor dentare este unul dintre subiectele dezbatute frecvent intre medic si pacient. Dar cate stim despre culoarea dintilor? Eliminam din discutie situatia restaurarii a 1-2-5 dinti unde culoarea aleasa este evidenta aceeasi cu a dintilor naturali de pe arcada! Atunci cand vorbim de

Cheia succesului unui tratament stomatologic o reprezinta relatia medic-pacient. Valorile acestei relatii sunt: respectul, confidentialitate si increderea. Pentru multi venirea la statomatolog nu inseamna cea mai mare fericire asta datorita diverselor experiente suferite de-a lungul timpului in cabi

Plasmodentul este o metodă modernă de terapie în stomatologie, aplicată în vederea regenerării osoase și tisulare ce constă în injectarea locală de plasmă bogată în trombocite, obținută de la pacientul în cauză, fără efecte adverse sau alergice. Plasma constituie un stimulator biologic ajutând la re
104 articole publicate