Reconstructia tridimesionala a caviatii orale, cu ajutorul computerului, permite medicului sa calculeze pozitia ideala a implanturilor.
Pasul 1: Tomografia dentara digitala
Tomografia dentara realizeaza imagini tridimensionale. Reproduce structurile dure ale maxilarelor (oase si dinti), la scara 1:1.
La tomografia dentara, are loc o singura rotire a cupolei in jurul capului pacientului. Din acest motiv, doza de radiatie este minima. Expunerea este intre 5 si 12 secunde.
Pasul 2: Reconstructia digitala a cavitatii orale
Dupa ce faceti un computer tomograf, un program digital realizeaza reconstructia digitala a cavitatii orale. Se vede exact cavitatea orala din interior si din exterior. Ajutat de computer, medicul chirurg calculeaza unde trebueie sa insereze implanturile. Unde e pozitia ideala.
Pasul 3: Calculeaza pozitia ideala a implanturilor
Dr. George Stuparu, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială:
"Pozitia ideala este cea in care fortele ulterioare, pe care le vor suporta toti dintii, sunt echilibrate.
Practic, la fiecare masticatie, fortele se distribuie uniform in cavitatea orala".
Cate implanturi se pun?
Dr. George Stuparu, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială:
"In cazul in care va lipsesc mai multi dinti, se pun cel putin 2 implanturi pe arcada. Ideal este insa sa puneti 3, 4 sau mai multe pe fiecare arcada. Explicatia vine din fizica.
Intre doua implanturi, intre doua puncte, poti trage o linie, dar acesta va bascula (se va misca) sub fortele masticatorii. Daca puneti 3, 4 sau mai multe implanturi, sunt tot atatea puncte fixe de sprijin. Si nu vor mai fi forte de basculare".
Pasul 4: Transferul in cavitatea orala a pacientului
Odata calculata pozitia ideala, transferul pozitiei de pe calculator în caviatea orala a pacientului se face cu un ghid chirurgical frezat CAD/CAM. Se contruiesc lucrări provizorii, care vor fi cimentate în aceeași ședintă cu implantarea.
Pacientul va părăsi cabinetul atât cu implanturi cât și cu dinti.
Ce înseamnă „ghidat”
Poziția fiecărui implant se stabilește pe calculator, prin suprapunerea tomografiei, care arată osul, peste scanarea intraorală, care arată dinții și gingia. Pe baza planului se fabrică un ghid chirurgical, o piesă care se așază pe arcadă și dirijează frezele exact pe traiectoria proiectată.
Diferența față de metoda clasică nu este viteza, ci faptul că poziția se decide înainte de intervenție, cu toate datele la vedere, nu în timpul ei.
Planificarea pornește de la dintele final
Acesta este principiul care schimbă cel mai mult rezultatul. Întâi se stabilește unde trebuie să stea dintele, apoi se caută poziția implantului care îl susține.
Un implant plasat doar unde există os suficient poate ieși într-o poziție din care lucrarea protetică nu se poate face corect. Se obține un implant integrat și o lucrare compromisă, ceea ce nu e un succes.
Ce se câștigă concret
Distanțe controlate față de nervul alveolar inferior și de sinusul maxilar. Paralelism între implanturi, care ușurează lucrarea protetică. Adâncime și angulație respectate. În multe cazuri, o intervenție mai puțin invazivă, uneori fără incizie largă, cu edem și disconfort mai mici.
Se știe dinainte și dacă este nevoie de adiție osoasă sau de sinus lift, deci pacientul află durata și costul real de la început, nu pe parcurs.
Limitele metodei
Ghidul execută un plan, nu îl judecă. Dacă tomografia este veche sau scanarea a prins o zonă neclară, ghidul reproduce fidel o eroare. Datele se verifică înainte, nu după.
Deschiderea gurii trebuie să permită folosirea instrumentarului ghidat, ceea ce în zona molarilor nu e întotdeauna posibil. Iar în situații neprevăzute, chirurgul renunță la ghid și continuă clasic, ceea ce cere experiență, nu tehnologie.
Etapele complete sunt pe pagina de implantologie.
