Îngrijim dinții copiilor de la primul dinte până în adolescență, cu accent pe prevenție: vizite scurte și regulate, în care copilul se obișnuiește cu cabinetul înainte să aibă nevoie de vreun tratament.

Pentru copii avem trei programe de prevenție, pe vârste: S.M.I.L.E. Bebe (0–3 ani), S.M.I.L.E. Kids (3–12 ani) și S.M.I.L.E. Young (adolescenți). Fiecare ședință combină controlul, curățarea adaptată vârstei și sfaturi pentru părinți, iar ritmul vizitelor se stabilește după riscul de carie al copilului.
Când e nevoie de mai mult decât prevenție, în aceeași clinică găsești și ortodontul, pentru evaluarea mușcăturii, și chirurgul oral, pentru frenul lingual scurt sau pentru extracțiile care nu se pot evita.
Prima vizită se recomandă la apariția primului dinte sau, cel târziu, în jurul vârstei de un an. La vârsta asta nu se face niciun tratament: medicul se uită la dinți și la gingii, verifică frenul limbii și al buzei și îți arată cum să cureți dinții bebelușului.
Rostul ei este și unul de obișnuință. Un copil care vine la controale de mic intră în cabinet fără teamă, iar o carie mică se vede la timp, când tratamentul e simplu.
Dinții de lapte țin locul dinților definitivi, ajută la mestecat și la vorbire. Unii dintre ei rămân pe arcadă până la 10–12 ani. Un dinte de lapte pierdut prea devreme lasă dinții vecini să se încline în spațiul liber, iar dintele definitiv nu mai are loc să erupă corect.
Smalțul dinților de lapte este mai subțire, așa că o carie ajunge repede la nerv. O carie netratată poate duce la durere, abces și, uneori, la afectarea mugurelui dintelui definitiv de dedesubt.
Molarii definitivi au pe suprafața de mestecat șanțuri adânci, în care placa se adună și periuța ajunge greu. Sigilarea umple aceste șanțuri cu un material subțire, fără anestezie și fără șlefuire. Se face de obicei la scurt timp după erupția molarilor definitivi, în jurul vârstei de 6 ani și apoi de 12 ani.
Fluorizarea în cabinet întărește smalțul, iar acasă contează mai mult obiceiurile decât produsele.
Cariile mici se tratează simplu, iar cele care au ajuns aproape de nerv cer un tratament mai amplu. Când un dinte de lapte nu mai poate fi păstrat, se scoate, iar medicul îți spune dacă e nevoie de ceva care să păstreze spațiul pentru dintele definitiv.
Un dinte lovit sau rupt după o căzătură trebuie văzut în aceeași zi, chiar dacă nu doare. Dacă un dinte definitiv a ieșit complet din gură, păstrează-l în lapte și vino imediat: cu cât ajunge mai repede la medic, cu atât sunt mai mari șansele de a fi repus.
O primă evaluare ortodontică este utilă în jurul vârstei de 7 ani, când au apărut primii dinți definitivi. La unii copii se poate corecta devreme creșterea maxilarelor, cu un aparat mobil sau cu un disjunctor palatal, ceea ce poate simplifica tratamentul de mai târziu.
Frenul lingual scurt poate îngreuna alăptarea la sugar și pronunția anumitor sunete la copil. Nu orice fren care pare scurt trebuie tăiat; decizia se ia după cum limitează funcția, iar intervenția, când e necesară, se face cu laser.
Tarife orientative pentru stomatologie pentru copii la Smile by Ada, București. Prețul final se confirmă la consultație, în funcție de complexitatea cazului.
Extracție dinte temporar
S.M.I.L.E. Bebe (0–3 ani)
per ședință
S.M.I.L.E. Kids (3–12 ani)
per ședință
S.M.I.L.E. Young (adolescenți)
per ședință
Sigilare (per dinte)
Echipa Smile by Ada
Prevenție și stomatologie pentru copii
La copii, prima vizită nu trebuie să fie una cu durere. Începem cu controale scurte, ca dentistul să devină un loc cunoscut, nu unul de care copilul se teme.
La ce vârstă îl duc pe copil prima dată la dentist?
La apariția primului dinte sau, cel târziu, în jurul vârstei de un an. Prima vizită este un control scurt, fără tratament, în care primești și sfaturi de îngrijire.
Trebuie tratați dinții de lapte, dacă oricum cad?
Da. Dinții de lapte țin locul celor definitivi, iar o carie netratată poate duce la durere, abces și la pierderea prea devreme a dintelui, cu efecte asupra modului în care erup dinții definitivi.
Ce este sigilarea și la ce vârstă se face?
Sigilarea acoperă șanțurile de pe molari cu un material subțire, ca să nu se adune placa în ele. Se face fără anestezie, de obicei după erupția molarilor definitivi, în jurul vârstei de 6 ani și de 12 ani.
Cât de des trebuie să vină copilul la control?
De regulă o dată la 6 luni. La copiii cu risc mai mare de carie, medicul poate recomanda controale mai dese.
Copilul și-a lovit un dinte. Ce fac?
Vino la clinică în aceeași zi, chiar dacă nu doare. Dacă un dinte definitiv a ieșit complet, ține-l de coroană, nu de rădăcină, pune-l în lapte și vino imediat.
Copilul meu se teme de dentist. Ce putem face?
Începem cu vizite scurte, fără tratament, în care copilul se obișnuiește cu cabinetul și cu medicul. Acasă ajută să vorbești despre dentist calm, fără amenințări și fără promisiuni pe care nu le poți ține.
Întrebări pe care le primim des, explicate pe larg în blogul clinicii.