De ce bebelușul are nevoie de îngrijirea specială a cavității bucale încă din primele zile de viață
Profilaxie

De ce bebelușul are nevoie de îngrijirea specială a cavității bucale încă din primele zile de viață

Dr. Luminița Călin
Dr. Luminița Călin

Medicină generală dentară

30 iunie 2021

Știați că nou-născutul necesită o igienă orală aparte, chiar din primele zile de viață, aspect extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară armonioasă și sănătoasă a oaselor maxilarului și a dinților? Și, mai mult, toți membrii familiei, dacă au probleme ale danturii, gingiilor sau ale cavității bucale, le pot transmite nou-născutului.

Am creat un program special destinat sănătății orale a bebelușilor, nu numai pentru că este foarte important pentru viitorul adult să aibă o dantură sănătoasă, dar și pentru că formarea danturii trebuie să debuteze pe un regim de viață sănătos încă din primele luni de viață. Programul pe care l-am conceput în cadrul clinicii noastre conține:

  • ședințe de profilaxie și educație pentru mamă
  • ședințe de profilaxie pentru toți membri familiei care au grijă de bebeluș
  • sfaturi de întreținere a igienei orale a bebelușului
  • sfaturi privind obiceiuriule alimentare ale acestuia
  • sfaturi de igienă atunci când apar primii dinți de lapte
  • rolul dinților de lapte
  • ce să urmărească mama pentru a fi sigură de evoluția normală erupției dinților și de sănătatea mucoaselor și a gingiilor bebelușului
  • suzeta și rolul ei, când, cum și ce fel de suzetă este bine să folosim
  • biberonul - ce tipuri de biberon sunt benefice unei dezvoltări armonioase

De asemenea, vom încerca să vedem de unde provinde obiceiul vicios de a suge degetul, mânuța, jucările sau alte obiecte și, bineînțeles, sfaturi pertinente prin care se pot combate acestea.
La fel de importante sunt detaliile privind rolul alăptatului la sân în dezvoltarea maxilarelor și a dinților sugarului și care ar putea fi dieta bebelușului pentru a ne asigura că acesta va avea dinți sănătoși.

Programul se adresează în primul rând tinerelor mămici, pentru că ele sunt primele care trebuie să știe cât mai multe detalii despre cum să mențină sănătatea bebelușului, să acționeze singure în caz de nevoie, până să ajungă la medic sau asistentul medical.

În același timp, este un program pentru toți membri familiei care vin în contact direct ori se ocupă de bebeluș în anumite perioade, cum sunt bunicii, frații mai mari sau bonele. Tocmai de aceea, va exista un contact permanent între membrii echipei și pacienți, aceștia din urmă urmând să aibă acces permanent la o suită de sfaturi și asistență personalizată din partea echipei Smile by Ada.

PreVino la Smile by Ada pentru prevenție și sănătate!

Înainte de primul dinte

Se șterge gingia cu o compresă curată sau cu o degetară de silicon, o dată pe zi, de preferat seara. Rolul nu este curățarea, fiindcă nu există încă placă, ci obișnuirea copilului cu atingerea gurii. Un copil deprins de la câteva luni acceptă periuța mult mai ușor la doi ani.

De la primul dinte

Periuța cu cap mic și peri moi se introduce odată cu primul dinte erupt, în jur de 6 luni. Cantitatea de pastă cu fluor este cât un bob de orez până la 3 ani, apoi cât un bob de mazăre.

Periajul îl face adultul, nu copilul, până în jur de 7-8 ani, când dexteritatea devine suficientă. Un copil mai mic poate ține periuța, dar părintele reia după el.

Caria de biberon

Apare când dinții stau în contact prelungit cu lichide dulci, iar cel mai frecvent scenariu este adormirea cu biberonul în gură. Noaptea saliva scade, deci și protecția naturală.

Se manifestă întâi ca pete albe, cretoase, pe fața incisivilor superiori, lângă gingie. În acest stadiu se poate opri. Ulterior devin cavități brune și afectează dinții în ordinea erupției.

Prevenția e simplă de spus și grea de aplicat: fără biberon cu lapte sau suc la culcare, iar după vârsta de un an se trece treptat la cană.

Bacteriile se transmit

Streptococcus mutans nu există în gura nou-născutului. Ajunge acolo cel mai des de la persoana care îl îngrijește, prin lingurița gustată, suzeta „curățată” în gura adultului, sărutul pe gură.

Cu cât colonizarea se produce mai târziu, cu atât riscul de carie scade. De aceea sănătatea orală a părintelui este parte din prevenția copilului.

Prima vizită la stomatolog

În jurul vârstei de un an, sau în primele șase luni de la erupția primului dinte. Nu pentru tratament, ci pentru evaluarea riscului și pentru ca primul contact cu cabinetul să fie unul fără durere.

Programul de prevenție pentru copii e descris pe pagina de profilaxie și igienă, iar despre sigilări am scris în articolul despre sigilarea dentară.

Articole similare

Înapoi la toate articolele
WhatsAppHartăTelefon